Back to All Events

Piano Recital @Centrul de Cultura "George Apostu" Bacău, Romania

  • Centrul de Cultura George Apostu 18 Strada Crângului Bacău, BC Romania (map)

Legate de un parteneriat rodnic în plan artistic, ce țintește spre obiectivul acomodării publicului local cu elita pianistică a lumii, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău și Asociația de Concerte „SYRINX” vă invită la cea de-a doua ediție a programului „Serile pianistice”. Evenimentul va avea loc în spațiul expozițional al Muzeului de artă contemporană „George Apostu”, vineri, 7 aprilie 2023, ora 17.00, avându-l ca invitat special pe Cristian Sandrin, un remarcabil talent artistic șlefuit până la sclipiri diamantate de școlile de muzică din România și Marea Britanie.

Cristian Sandrin a crescut într-o familie cu tradiție muzicală, primii pași în universul pianistic fiindu-i coordonați de tatăl său, profesorul Sandu Sandrin. Este absolvent al Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, acolo unde studiul intens al pianului a fost realizat sub atenta îndrumare a profesorilor Marina Dragomirescu și Cristian Dumitrescu. Ulterior, trecând prin etapa britanică a educației sale muzicale, Cristian a absolvit Royal Academy of Music, cea mai veche școală de profil din Marea Britanie, cu FirstClassHonours, finalizând studiile cu Advanced Diploma la prestigioasa instituție britanică.

Cristian Sandrin a avut recitalul de debut în septembrie 2017, la Wigmore Hall, în trecut oferind concerte pe alte scene londoneze, cum ar fi St-Martin-in-the-Fields, St. James Piccadily, Templul Masonic din Londra și Queen Elisabeth Hall. Între 2018 și 2020, Cristian a oferit numeroase recitaluri și concerte cu orchestra în cadrul unui turneu britanic oferit de Countess of Munster Recital Scheme. În iunie 2021, Cristian a debutat ca solist cu Filarmonica „George Enescu”, a concertat în România, în postură solistică împreună cu Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, filarmonicilet din Sibiu, Râmnicu-Vâlcea, Târgu Jiu, Oxford Simfonia și Orchestra Simfonică București, colaborând cu dirijori precum Ovidiu Bălan, Florin Totan, Constantin Adrian Grigore și Marc Cikes.

În program, Sonatele pentru pian op. 109, 110 și 111, Ludwig van Beethoven.

Biletele pot fi procurate de pe platformele  MYTICKET.RO, ENTERTIX.RO şi la Muyeul de Artă Contemporană „George Apostu”, înainte de începerea concertului.